CDMA 1xEV-DO

Oferă o viteză maximă de transfer de până la 2,4 Mbps* pentru download şi de până la 153.4 kbps pentru upload.

Ce este CDMA2000 1xEV-DO

CDMA2000 1xEV-DO se constituie într-o evoluţie a tehnologiei CDMA2000 1x optimizată pentru transferul de date, folosind o frecvenţă purtătoare independentă de cea pentru voce. Aparţinând tehnologiilor din clasa wireless broadband, CDMA2000 1xEV-DO oferă o viteză maximă de transfer de până la 2,4 Mbps* pentru download şi de până la 153.4 kbps pentru upload (transmisie asimetrică).

Prin această nouă lansare în premieră, România a fost a doua ţară în Europa care să ofere un serviciu comercial bazat pe CDMA1xEV-DO. Primul serviciu comercial bazat pe tehnologia CDMA2000 1xEV-DO a fost lansat în Coreea, în ianuarie 2002, utilizând banda de frecvenţă de 800 MHz. În Europa, prima lansare a a avut loc în iulie 2004, acesta fiind oferit de GSM Eurotel din Cehia, în banda de frecvenţă de 450MHz. Astăzi, în întreaga lume se înregistrează peste 95 de milioane de utilizatori CDMA1xEV-DO.

Ce-ţi oferă CDMA2000 1xEV-DO

Navigare pe Internet la viteze de broadband, CDMA2000 1xEV-DO îţi oferă un transfer rapid de date mobil, cu o viteză maximă de download de 2.4Mbps*.

  • Navigare pe Internet la viteze de broadband - tehnologia wireless broadband (802.20) CDMA2000 1xEV-DO îţi oferă o viteză medie de download ce se situează între 400 - 600 kbps. Practic, navighezi oriunde vrei pe Internet, nu numai în paginile ce conţin doar text. Ai access optimizat pentru download şi browsing: e-mail/ poze - 1 MB/10-20 sec; MP3 - 3MB/30-60 sec; filme - 700 MB/3-4 ore. Mobilitate - ai posibilitatea de conectare la Internet oriunde în interiorul ariei de acoperire; CDMA2000 1x. Altfel spus, nu mai eşti dependent de cabluri, de linie telefonică. Nu mai trebuie să ramâi la birou doar pentru că aştepţi un email important. În plus, uiţi de toate problemele tipice unei conexiuni de dial-up pe linie fixă.
  • Acoperire - CDMA2000 1xEV-DO este o reţea de access la internet cu viteze broadband disponibilă la nivelul întregii ţări. Înca de la lansare, utilizatorii noştri au beneficiat de acoperire în Bucureşti şi alte 60 de oraşe, inclusiv în municipiile reşedinţă de judeţ. În plus, toate modemurile aflate în oferta Zapp Z010, Z020, Z030 funcţionează oriunde în acoperirea Zapp în reţeaua CDMA2000 1x, ceea ce înseamnă că acolo unde zona respectivă nu beneficiază de semnal EV-DO, navighezi pe Internet folosind reţeaua CDMA2000 1x.
  • Securitate - Criptarea transmisiilor de voce şi date specifică reţelei CDMA2000 1x, îţi pune la dispoziţie un sistem securizat de acces la Internet (impenetrabil din interior sau exterior). Altfel spus, hackerii nu-ţi vor oferi surprize neplăcute. Evoluţie - pachete de aplicaţii care-ţi vor reduce costurile de operare, indiferend de industria în care lucrezi. Soluţii All-IP Convergent - pachete de aplicaţii VoIP, Video-on-Demand (imagini digitale transmise către telefon sau alte echipamente mobile) sau PTT care vor face comunicarea să graviteze în jurul unui singur terminal cu mobilitate totală.

Cum funcţionează tehnologia CDMA2000 1xEV-DO

Lansată de către Zapp în 2001, tehnologia CDMA2000 1x foloseşte o bandă de frecvenţă (de lărgime 1,25 MHz) atât pentru transmisii de date, cât şi pentru voce. Reţeaua 1xEV-DO, lucrând în paralel cu cea existentă, alocă o altă bandă de frecvenţă (de lărgime 1,25 MHz) numai pentru transmisii de date, cu o eficienţă de 20 de ori mai ridicată decât cea a reţelei CDMA2000 1x. Acest lucru este posibil prin suprapunerea noii tehnologii 1xEV-DO peste standardul CDMA2000 1x.

În prezent, există în lume 58 de reţele comerciale CDMA2000 1xEV-DO, alte 44 fiind în faza de implementare, peste 95 milioane de abonaţi folosind servicii CDMA2000 1xEV-DO.

Pentru a afla mai multe despre tehnologia CDMA2000 1xEV-DO, vizitează site-ul Qualcomm.

*Viteza de transfer a datelor nu este garantată şi depinde de factori externi precum

  • reţelele de Internet ale altor operatori, conexiunea la Internet a serverelor accesate;
  • echipamentele de conectare ale calculatoarelor proprii cât şi ale celor accesate la distanţă prin reţeaua de date (modemuri care permit un trasfer inferior sau porturi USB 1.0 cu rate de transfer limitate la 1,5 Mbps prin standardul constructiv);
  • tehnologia utilizată (CDMA, 1xEVDO);
  • recepţia într-o anumită locaţie, propagarea undelor;
  • distanţa faţă de staţia de emisie-recepţie, numărul de utilizatori conectaţi simultan la aceeaşi celulă etc.

Viteza de transfer cu ajutorul tehnologiei CDMA 1X este de până la 153,6 kbps, iar în cazul utilizării tehnologiei EVDO aceasta este de până la 2,4 Mbps pentru recepţionarea datelor şi de până la 153,6 kbps pentru transmirerea acestora.

web design by avantaj net