Acoperire 3G Zapp în 15 oraşe

Zapp a anunţat azi încheierea lucrărilor necesare acoperirii 3G în 15 din cele 19 oraşe care vor beneficia de reţea în frecvenţa de 2.100 Mhz până la sfârşitul lunii iunie 2008: Braşov, Brăila, Sibiu, Arad, Bacău, Satu Mare, Baia Mare, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Galaţi, Targu Mureş, Timişoara, Cluj Napoca şi Piteşti.

Zapp a câştigat licenţa pentru dezvoltarea unei reţele în frecvenţa de 2100 Mhz în anul 2006, lansarea serviciilor comerciale 3G fiind programată pentru toamna acestui an.

Conform prevederilor licenţei, Zapp are obligaţia de a avea o retea 3G completă până la sfarsitul anului 2011, primul pas din acest proces prevăzând acoperirea până la 30 iunie 2008 a următoarelor zone metropolitane: Bucureşti, Timişoara, Braşov, Constanţa, Cluj, Iaşi, Sibiu, Tg Mures, Braila, Arad, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Satu Mare, Baia Mare, Buzău, Bacău şi Oradea.

În data de 29 aprilie 2008 în timpul unei întâlniri cu presa, Chris Bataillard, CEO Zapp, a anunţat de asemenea decizia companiei de a folosi tehnologia UMTS/HSDPA (High Speed Downlink Packet Access) în loc de CDMA 2000 pentru viitoarea sa reţea în frecvenţă de 2.100 Mhz.

Echipamentele necesare dezvoltării reţelei 3G sunt furnizate de ZTE, companie care a fost nominalizată la începutul acestui an ca partener strategic al operatorului Zapp, urmând ca acesta să furnizeze atât echipamentele cât şi serviciile necesare dezvoltării acestei reţele.
ZTE a fost preferat altor vendori, deoarece soluţiile dezvoltate de ei oferă cele mai mari beneficii din punct de vedere al preţului, calităţii şi funcţionalităţii. Implicit acest lucru va conduce la o mai mare eficienţă operaţională şi tehnologică, având un efect direct asupra reducerii costurilor şi permiţând astfel oferirea unor servicii 3G foarte avantajoase pentru utilizatorii Zapp.

Noua reţea dezvoltată în frecvenţa de 2.100 Mhz va fi dedicată în exclusivitate serviciilor de date, urmărindu-se în acest fel creşterea substanţială a ratelor transferurilor de date oferite de Zapp, prin mărirea capacităţii reţelei şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor.

Cu noua reţea 3G, Zapp va avea posibilitatea de a oferi viteze de transfer de date de până la 7,2 Mbs la descărcare şi până la 384 kbs la încărcare, permiţând utilizatorilor să descarce un fişier sau un ataşament, să intre pe internet sau să-şi acceseze emailul la o fracţiune din timpul necesar efectuării de aceleaşi operaţiuni prin intermediul tehnologiei curente.

În acest moment Zapp oferă rate de transfer de date de până la 2,4 Mbps prin intermediul reţelei EV DO, aceste viteze urmând să crească până la 3,1 Mbps o dată cu lansarea evoluţiei EV DO Rev A. Reţeaua EV DO are acoperire naţională, 60 de oraşe din România, serviciul de date de mare viteză prin această tehnologie fiind disponibil pentru aproximativ 10 milioane de utilizatori.

web design by avantaj net