Zapp a lansat un nou serviciu de voce, Zapp Global Free

Zapp a anunţat lansarea unui serviciu de voce unic de tipul VoIP (Voice over Internet Protocol), care va permite utilizatorilor Zapp să primească şi să efectueze apeluri nelimitate, direct de pe telefonul mobil sau fix, oriunde în lume.

Serviciul Zapp Global Free foloseşte parţial internetul şi permite iniţierea şi realizarea de apeluri între un PC şi mobil sau mobil către PC, fiind un serviciu care se adresează în special utilizatorilor Zapp care doresc să păstreze o legătură cât mai activă cu persoane care locuiesc în străinătate. Cu Global Free, utilizatorul Zapp beneficiază de un număr nelimitat de apeluri de acest tip, pe când familia, prietenii şi asociaţii lor din străinătate vor suna în România gratuit.

Faptul că acest serviciu este disponibil direct pe telefonul mobil sau terminalul FixTel, fără a necesita instalarea unui software, iar aplicaţia de internet poate fi descărcată gratuit de la adresa www.zappglobalfree.ro, face ca acest serviciu să fie unul foarte uşor de folosit de către orice persoană. "Spre deosebire de alte servicii VoIP, care permit realizarea de convorbiri între calculatoare sau între posturi de telefonie fixă, Zapp Global Free este primul serviciu care este disponibil pe telefonul mobil într-o variantă foarte simplu de utilizat şi la un preţ foarte moderat."a comentat Piermario Di Pietro, CEO Zapp.

Datorită tehnologiei avansate, în momentul proiectării şi dezvoltării noului serviciu Global Free, Zapp a avut posibilitatea de a păstra anumite trăsături şi servicii cu valoare adaugată- voice mail, apel în asteptare sau redirecţionarea apelurilor, caller ID, apeluri multiple simultan etc, şi care în acest caz sunt gratuite. Păstrarea acestor caracteristici fac ca noul serviciu să fie foarte asemănător oricărui alt serviciu de voce oferit în prezent de către Zapp. Serviciul este lansat la un preţ foarte atractiv: pentru doar 4,99 USD pe lună clienţii Zapp pot să sune şi să fie sunaţi nelimitat, pe când pentru utilizatorii de internet care sună un client Zapp, serviciul este gratuit.

"Cu Zapp Global Free am creat un serviciu cu adevărat unic care va beneficia atât utilizatorilor Zapp cât şi românilor care locuiesc în străinătate. O data cu lansarea acestui serviciu convorbirile internaţionale şi apelurile către România, mai ales pe un telefon mobil, nu vor mai fi niciodată privite ca fiind interzis de scumpe." a adăugat Di Pietro.

Despre Zapp Zapp (www.zapp.ro) este singurul operator de telefonie mobilă din România care oferă servicii de comunicaţii complet integrate, dezvoltate pe o reţea de ultimă generaţie (CDMA2000 în bandă de 450 MHz). CDMA este una dintre cele mai avansate tehnologii wireless din lume, dezvoltată şi exploatată comercial de către compania de telecomunicaţii americană QUALCOMM. Zapp face parte dintr-un grup deţinut de QUALCOMM, lider pe piaţa produselor şi serviciilor digitale mobile bazate pe tehnologia CDMA, şi Omnia Holdings Ltd, fond de investiţii din Orientul Mijlociu.

web design by avantaj net