Cu Zapp, vorbeşti mai mult şi plăteşti mai puţin

Zapp anunţă lansarea abonamentului Zapp Talk Free, care oferă convorbiri gratuite în reţea, precum şi tarife excelente pentru convorbirile în celelalte reţele, respectiv apeluri la tarife standard ale altor reţele naţionale, fixe sau mobile.

Zapp îşi menţine prin această ofertă avantajele competitive cu care s-a impus încă de la lansare, şi anume convorbiri la cele mai avantajoase tarife şi un foarte bun control al costurilor.

Zapp Talk Free este disponibil în două variante: Zapp Talk Free 600 şi Zapp Talk Free 1000. Abonamentul Zapp talk Free 600 costă 4 USD / lună (plus TVA), şi include 600 de minute de convorbiri gratuite în reţea, ce pot fi utilizate de luni până vineri, între orele 21:00- 8:00, precum şi sâmbăta şi duminica, indiferent de oră. Zapp Talk Free 1000 include 1000 de minute de convorbiri gratuite cu orice număr din reţeaua Zapp, indiferent de oră sau zi, pentru un abonament lunar de 8 USD (plus TVA). În plus, abonaţii Zapp Talk Free beneficiază de tarif unic redus, de numai 0,14 USD/minut, pentru toate apelurile către o "reţea GSM favorită", precum şi pentru toate apelurile către orice număr din următoarele reţele fixe: Romtelecom, RDS, Astral, Dial Telecom, Radiocom (SNR). Alegerea "reţelei GSM favorită" se face gratuit, în momentul semnării contractului de abonament, alegerea putând fi însă modificată o dată pe lună, în schimbul unei taxe de 2 USD.

Apelurile către restul reţelelor naţionale sunt tarifate cu 0,19 USD/minut, iar apelurile adiţionale în reţeaua Zapp, cu 0,09 USD/minut.

Pentru abonamentele Zapp Talk Free sunt disponibile două opţiuni care micşorează şi mai mult costul convorbirilor către reţelele fixe şi mobile. Prin activarea opţiunii Upgrade To Fix, utilizatorii pot suna cu numai 0,06 USD/minut către orice număr din reţelele fixe nominalizate anterior, indiferent de oră sau de zi. Conceptul de "reţea GSM favorită" poate fi extins prin activarea opţiunii Upgrade To GSM. Astfel, în plus faţă de "reţeaua GSM favorită" deja aleasă, pot fi definite alte "reţele GSM favorite". Apelurile către oricare dintre acestea sunt taxate cu tariful unic de 0,14 USD/minut.

Activarea oricarei opţiuni se poate face în schimbul unei taxe lunare de 1 USD, respectiv 1 USD/reţea, în cazul opţiunii Upgrade To GSM.

În plus, abonatul Zapp Talk Free are posibilitatea de a alege şi alte opţiuni de tip Upgrade disponibile în oferta Zapp. Acestea oferă acces la tarife mai mici pentru alte tipuri de servicii, precum Upgrade Internaţional pentru convorbiri internaţionale, Upgrade SMS pentru mesaje scrise şi Upgrade Internet pentru navigarea pe Internet.

De asemenea, fiecare abonat Zapp Talk Free beneficiază de minutele aniversare acordate în cadrul programului de fidelitate Zapp Compliment, astfel: 7 minute de convorbiri naţionale pe viaţă dupa un an în reţea , respectiv 15 minute după doi ani.

Despre Zapp
Zapp (www.zapp.ro) este singurul operator de telefonie mobilă din România care oferă servicii de comunicaţii complet integrate, dezvoltate pe o reţea de ultimă generaţie (CDMA2000 în banda de 450 MHz). CDMA este una dintre cele mai avansate tehnologii wireless din lume, dezvoltată şi exploatată comercial de către compania de telecomunicaţii americană QUALCOMM. Acţionarul principal al Zapp este Inquam Limited, companie internaţională care are drept obiect de activitate furnizarea de servicii în domeniul reţelelor mobile de comunicaţii. Acţionarii semnificativi ai Inquam sunt QUALCOMM, lider pe piaţa produselor şi serviciilor digitale mobile bazate pe tehnologia CDMA, şi Omnia Holdings Ltd, fond de investiţii din Orientul Mijlociu.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:
e-mail: pr@zapp.ro

web design by avantaj net